Am descoperit un întreg univers al evenimentelor cu și pentru specialiști pe diverse teme. Da, este cool sa fii speaker la o conferință, să împărtășești din experiența ta…Dacă nu faci yoga, atunci sigur mergi la niște conferințe sau evenimente motivaționale. Măcar sunt trenduri sănătoase.
Ce părere am eu despre ele? Păi, să vorbim despre Webstock, printre altele…
Îmi amintesc că mergeam și în facultate să ascult astfel de prezentări, însă odată cu primul job serios și cu programul 08:00-17:00, opțiunile s-au limitat, timpul la fel și a mai rămas doar dorința și sentimentul că pierd ceva, ne fiind acolo, conectată la aceste povești. Desigur, se considera că deja lucram și eu la povestea mea de succes!
Mai târziu, am ajuns să cunosc și personal oameni care făceau „istorie” în domeniul lor, am ajuns să lucrez cu ei, să îi cunosc la o bere, să le văd și părțile bune și pe cele mai puțin bune, să înțeleg de unde vine elanul și pasiunea pentru ce făceau. Să învăț de la ei fără să îmi dau seama, fără să îmi propun să rețin ceva anume, ca atunci când mergeam la conferințe.
După o pauză profesională venită natural, odată cu nașterea copilului, mi-am dat timp să descopăr ce ma interesează, să îmi fac singură agenda, atunci când nu era facută deja de copil, sa încerc să fac toate acele lucruri pe care le amânasem atât de mult și care, credeam eu, imi vor da o împlinire foarte mare. Desigur, nu făceam decât să pun o presiune și mai mare pe mine, pe noua mea viață și pe copilul care trebuia să înțeleagă, cumva, aceste nevoi, deși nu era treaba lui. Timpul limitat, căci am descoperit că așa este, înțelepciunea vârstei (căci așa cică sunt femeile, după 30 parcă li se ridică un văl de pe ochi:)) m-au facut selectivă, dar dedicată. Așa încât, mi-am ales cu grijă activitățile în care merită să mă implic, evenimentele la care merită să participt, tipul de networking pe care vreau să îl fac.
Și am desoperit că am rămas o pasionată de evenimente, însă nu de pișcoptul de la recepție, ci de organizarea lui, mobilizarea din spate, scaunele mutate până îl ultima clipă, primirea invitaților și pregătirea prezentării…. Asta m-a atras, de exemplu, si la Digital Divas, motiv pentru care le-am și spus organizatorilor că m-aș implica voluntar oricând și asta m-a atras și la Webstock! Desigur, și tema, căci nu poți fi blogger de succes dacă nu te faci văzut la evenimente de gen :). Ei bine, încă nu o fac pentru succes, o fac din pasiune și promit să fac o prezentare când o să descopăr cum s-a transformat aceasta intr-o poveste de succes!
Așa că, pe 30 septembrie mă găsești la JW Marriott Hotel, la Webstock! Dacă vrei să te înscrii,o poți face AICI. Pentru mine, este o portunitate de a simți energia si adrenalina unui eveniment, dar și de a afla noile trenduri din social media, o parte a vieții mele care începe să ia o tot mai mare anvergură (a vieții mele profesionale, cel puțin). Mai poți înscrie încă un proiect sau campanie din online, iar în jurizarea lor se va tine cont de „originalitate, design, structură, navigabilitate și funcționalitate, relevanță și interactivitate, însă în aprecierea proiectelor vor conta foarte mult creativitatea și experiența generală oferită de acestea.” (după cum spun organizatorii).
Nominalizările se pot face până pe 7 septembrie, completând acest formular online. Este o categorie de care eu sunt foarte interesată. Încă mai cred că putem învăța foarte multe unii de la alții!
Mă pregătesc să îmi continui programul de astăzi, povestea de succes este încă în lucru! 😉